Nu prea e mult de spus. E deprimant. Afara e frig si ploua. Cela ma plimba intr-o lume hipnotizanta. O lume grotesca, rece si deprimanta. Insa momentele de caldura si de umor iti aduc aminte ca a mai ramas ceva uman in lumea asta, ca in spatele tuturor picaturilor de ploaie si valurilor de frig mai e urma de caldura umana.
Vorbesc despre "Stupul" lui Camilo Jose Cela(ed. Polirom, 2009).
Va las langa doua citate si patru poze...sper doar sa nu va deprim prea mult
"Lui Martin Marco îi plac plimbările solitare, lungile, obositoarele plimbări fără ţintă pe străzile largi ale oraşului, pe aceleaşi străzi care, în timpul zilei, se umplu ca prin miracol - gata să dea peste margini, ca nişte ceşti, la onestele gustări de dimineaţă- de vocile vânzătorilor, de ingenuele şi neruşinatele cuplete ale slujnicelor, de claxoanele automobilelor, de plânsetele copiilor mici: fragezii, violenţii, urbanii pui d elup dresaţi" (pp. 264-265)

"Băncile de pe străzi sunt ca o antologie a tuturor necazurilor şi a aproape tuturor bucuriilor: bătrânul care-şi odihneşte astma, preotul care îşi citeşte cărţulia de rugăciuni, cerşătorul care se despătduchează, zidarul care prănzeşte în tovărăşia nevestei, ftizicul care oboseşte, nebunul cu ochii enormi şi visători, muzicantul de stradă cu cornetul sprijinit pe genunchi, fiecare cu oful lui, mai mare sau mai mic, lasă pe urma lor, pe scândurile băncii, acel iz obosit al cărnii care nu ajunge să înţeleagă pe deplin misterul circulaţiei sângelui. Şi mai sunt fata care-şi odihneşte urmările geamătului aceluia profund, şi doamna care citeşte un lung roman foileton de dragoste, şi oarba care aşteaptă să treacă orele, şi mica dactilografă care-şi devorează sendvişul cu pâine neagră şi salam, şi canceroasa care-şi înghite durerea, şi toanta cu gura întredeschisă, din care se preling încet balele, şi vânzătoarea de mărunţişuri cu taraba sprijinită în poală, şi fetiţa căreia cel mai mult îi place să se uite cum urinează bărbaţii." (pp. 265)


Vizualizati tot articolul ...